Totul a început cu o idee, de fapt văzusem ceva videoclipuri pe internet despre
cicloturism. Și mie cum îmi place sportul natura și pedalatul în natura am
luat acțiune rapida.Ceva ce sa coste puțin sa fie multi km, sa ma pot și antrena sa și vizitez și clar dacă e vorba de natura și sport sa ma și simt bine.
Asa ca ma gândeam ce planuri am pe 2012, în gândul meu aveam plănuit o vacanta la Băile Herculane, care e una din locațiile mele favorite, deci am trecut pe harta locația, după aceea tot mai vedeam pe net poze cu multi bicicliști pe Transalpina, Transfăgărășan, se făcuse de fapt un fel de moda ca toată lumea mergea acolo,am notat imediat și locațiile astea 2 și deja aveam traseul făcut.
Avea sa fie în jur de 1100 km de pedalat cu oprire la Băile Herculane 7-8 zile. Ultima parte grea fiind Transalpina cu coborâre spre Sebeș, Alba-Iulia și acasă Turda. Mai aveam doar nevoie de o legătura intre Transfăgărășan unde urma sa ajung după ce poposeam la Băile Herculane și Transalpina. Asa ca am intrat pe "Google Maps" și am început sa caut un drum care sa ducă de pe Transfăgărășan pe Transalpina, nu am găsit, asa ca am ieșit cu drumul de pe Transfăgărășan pana la Avrig un orășel mai micuț din cate am citit pe internet. De la Avrig găsisem un drum ce trece pe la Turnul Rosu și intra iarăși în munții pana pe la mijlocul Carpaților unde trebuia sa dau de un oraș numit Brezoi și de acolo sa îmi continui drumul spre Transalpina(aveam sa aflu mai târziu ca drumul asta ieșea după transalpina, nu m-am documentat destul se pare ca, credeam ca Transalpina e în partea cealaltă spre Sebeș).
Dar sa revenim la pregătirea pentru plimbărica asta, multi prieteni și chiar cei din familie îmi ziceau ca e cam periculos de unul singur prin munții și în general prin România, din cauza la oamenii din vremurile noastre cat și din cauza la animalele cu care pot sa dau fata în fata. Cu toate astea auzite nu aveam nici cel mai mic gând ca se putea întâmpla ceva deja ma vedeam bucuros pe drumul meu profitând de frumusețile naturi.
Pregătirea pentru vacanta asta, nu a fost grea din moment ce sunt o persoana ce nu are nevoie de multe lucruri sa se simtă bine. Mi-am cautat pe internet un magazin care sa vândă genții pentru bicicleta la preturi accesibile, am comandat pe lângă gentile de pe spate și o geanta de ghidon, am început sa îmi notez pe o foaie strictul necesar care sa îmi ajungă pe toată perioada, mâncare nu prea multa pentru ca aveam ceva bănuți, niște ciorapi scurți lungi, o lanterna de cap, harta, localitățile, mai mari sau destinațiile puse pe o hârtie și în dreptul lor la ce km se afla. Deși mai erau vreo 2 luni pana sa plec ma tot gândeam la cat de bine o sa ma simt în natura, am încercat sa chem cu mine și alți prieteni dar din păcate nimeni nu cam vroia sa facă atâția km cu bicicleta. Trecuseră și astea 2 luni, deja aveam cerut concediu 2 săptămânii de la munca unic mai mult decât trebuie pentru cei 1100 km dar ma gândeam ca în caz ca o sa pățesc ceva sa am suficient timp sa ma întorc. Intre timp veniseră și gentile comandate. am fost tare bucuros când le-am primit. Acum mai rămânea sa fac rost de un portbagaj ușor, sa fie rezistent și ieftin, după îndelungi căutări cele de pe piața mi se păreau cam scumpe, asa ca mi-am adus aminte ca bunicul meu are o bicicleta ce nu o folosește. L-am rugat dacă poate sa îmi dea mie portbagajul sa îl folosesc pe durata vacantei. Era un portbagaj din aluminiu foarte ușor și rezistent, exact ce îmi trebuia mie, acum trebuia sa vad dacă potrivește, nu prea dădea în partea de sus la scaun asa ca am improvizat puțin. După ce am reușit sa pun portbagajul sus am pus bagajele care le-am legat bine ca din cate am înțeles de la ceilalți de pe net dacă nu ai un anumit tip de portbagaj o sa frece bagajul pe roata și nu e bine. Se apropia ziua plecări, eu tot mai bucuros, încep și îndes tot ce se putea prin genți. În fata pe ghidon aveam geanta de ghidon care deasupra avea loc de harta și o parte transparenta ca sa poți vedea harta, acolo mi-am pus și destinațiile cu km unde se afla.
Veni și ziua plecări adică sâmbăta 19 august și cea mai grea ma trezesc de dimineața sa fac ultimele pregătiri și sa plec cu destinația Sarmizegetusa(Orăștie)care era notata cu km 169 în dreptul ei pe hârtie.
Bucuros ies din casa, stau la etajul 1 al unui bloc din Turda, bucuria mi sa dus de pe fata când am dat sa ridic bicicleta sa o cobor pe scări în jos, abia o puteam ridica, deja ma gândeam cum sa fac în prima zi atâția km dacă abia pot sa o ridic bicicleta de jos, plus ca e bicicleta cu rotii de 2,35 cu care ma duc la concursuri, nu cum au alți cu roti mai subțiri ca sa ruleze mai ușor pe asfalt. Ma chinui eu cum pot sa o cobor ies în drum și încep sa pedalez. Cu toate ca am antrenament și am mai făcut distante lungi, când am apăsat pedala mi sa părut ceva greu de realizat. Încet încep și pedalez asa încet tot mai tare, începusem sa ma obișnuiesc si sa am o viteza mai bunicica. Ajunsesem la Teiuș unde am oprit pentru un baton cu ciocolata și o cruce care mi-a plăcut și am vrut sa ii fac poza neapărat. Nu știu ce vrea sa reprezinte.
Îmi continui drumul, trec de Alba Iulia,dupăia pe lângă Sebeș spre Orăștie și Hațeg.
Chiar înainte de Hațeg am prins prima urcare grea, dar am trecut și de aia spre surprinderea mea, având în vedere ca pe fata schimbătorul mergea doar pe 2 foi( ca nu l-am reglat de când am plecat)adică mare și mijlociu.
după Hațeg începe sa se lase întunericul și trebuia sa ajung neapărat la Sarmizegetusa acolo găsisem ceva cazare pentru cort. Cam aproximativ 20 de km i-am parcurs pe întuneric, ma bucuram totuși ca am făcut atâția km și nu eram obosit, s-au sa am ceva febra musculara. Ajuns în Sarmizegetusa ma opresc la restaurantul de lângă situl arheologic, am băgat rapid niște mici și am pornit sa caut pensiunea unde trebuia sa ma cazez. Ajuns la pensiune l-am cautat pe proprietar și am cerut un loc de cort. Deja ma lua somnul, ajung la locul de corturi unde doua familii din București aveau un cort imens și lumina, pe când în partea mea era mai întuneric, îmi scot totuși lanterna de cap și încep sa desfac cortul sa îl montez, salut și cele doua familii ca asa e politicos după care vin la mine și începem sa povestim de biciclete de locurile unde vreau sa ajung și s-au oferit sa ma ajute cu cortul și lumina. După ce am stat la povesti despre tot felul, le-am zis noapte buna și m-am aruncat la somn.
A doua zi de dimineața strâng cortul, salut cele doua familii, le urez drum bun și plec iarăși la restaurant sa mănânc, aveam în vedere sa vizitez și situl arheologic. La intrare la situl arheologic ma uit de preturi: aparat foto 15 lei și intrarea 4 lei, zic fie nu vin toată ziua pe aici, ma duc la domnul cu bilete și ii arat aparatul foto si zic:
-Buna ziua!
-Cat face?
-Sa iți mai i-au și banii pe aparatul foto?
-Lasa ca e bine 4 lei intrarea.
-Va mulțumesc mult!
Se pare ca mai exista și oamenii de treabă!
Video de la situl arheologic
După ce am vizitat ruinele, am mai trecut odată pe la restaurantul de lângă sa alimentez. Deja era ora 13 cam târziu, trebuia sa mai fac încă vreo 140 de km mai putini decât in ziua precedenta. Pedalez si pedalez, afara era cald exact cum îmi place mie, dar apăruse o problema: apa. Trecusem de Vama Marga si dau de un biciclist mai în vârsta, din mers il întreb:
-Buna ziua, scuzați-ma ca va deranjez!
-Știți cumva un izvor prin apropiere?
-Da, tocmai ai trecut pe lângă el
Ne întoarcem amândoi pana la o gara de tren , în spatele ei la vreo 100 de metri se afla un izvor, era șeful gării de fapt, alimentez cele 2 bidoane cu apa, mai stau de povesti si ma scuz:
-Trebuie sa fug mai am de pedalat pana la Băile Herculane
-Mulțumesc mult, sa îmi spune-ți cat face apa?
-Nu face nimic apa e de la Dumnezeu, sa fii sănătos tinere!
Mulțumesc, o zi minunata sa aveți!
Pornesc la drum din nou și după ceva vreme ajung la Otelul Rosu și Caransebeș unde opresc sa mănânc și sa vizitez orașul.
Caransebeș
Mai aveam un punct pana la destinația finala și anume Teregova. De unde am cumpărat miere și am alimentat cu apa. Pe drum mi-am mai spălat ochii cu priveliști. Am mai urcat o panta abrupta și în rest numai coborâre pana la Băile Herculane, cel puțin asa simțeam eu.
Gata și cu ultima urcare, de aici urma o coborâre pana la Herculane
Începuse sa se întunece eram aproape de Mehadia, semn ca mai aveam puțin. Am ajuns și la destinație. Inima se umpluse de bucurie, nu îmi venea sa cred ca am făcut atâția km, acuma mai rămânea sa îmi găsesc un loc de pus cortul. După vreo ora de căutare prin întuneric am găsit un camping cu căsuțe aproape de Hotelul Dacia. Am instalat cortul și m-am băgat la somn, abia așteptam sa plec la dimineața la baie in apa termala.
Buna dimineața Herculane
Hotel Minerva
Munții Domogled vedere de pe platou
Munții Domogled
Statuia lui Hercules
Valea Cernei
Barajul de pe Valea Cernei, vedere panoramica
După baraj, o priveliște minunata
Pana se pregătește pestele mai i-au notițe
După ce am fost la baie și la o tura de recunoaștere prin stațiune am revenit la cort sa ma schimb pentru a ieși la alergat. și unde sa ies eu la alergat? Dacă nu prin pădurea cu vipere( haha).
După alergat, am băgat la ghiozdan și m-am pus sa dorm ca seara sa ies la o tura prin oraș , era frumos în stațiune, plin de oamenii, muzica. Trecea și ziua de luni și se apropia marți. Cam repede se diluau zilele. Marți la Băile Herculane, de dimineața ma echipez pe răcoare și ies la alergat, la întoarcere vad în spatele Hotelului Roman o grămăjoara de oamenii, ma gândeam ca trebuie sa fie ceva pe acolo de sunt oamenii, poate ceva de vizitat, am mers sa vad despre ce e vorba. Trec de oamenii ii salut, și după vreo 20 de metrii încep niște indicatoare. Unul era spre Grota Haiducilor, fiind aproape am decis sa îl vizitez.
Grota Haiducilor
După vreo 5 minute de făcut poze și vizitat galerii, mai apare un cuplu cu un copil mic, intrând în vorba îmi zic:
-Nu ai vrea sa vi la o drumeție la ora 17:00, e un domn pe nume Sebastian care face drumeții cu turiștii ce vin la Băile Herculane și gratis.
-Da as vrea îmi plac drumețiile și mai ales dacă e și cu multa lume
Îmi indica locația și fiecare ne vedem de drum, cu gândul ca ne vedem la drumeție la ora 17:00.Era doar ora 15:00 mai aveam timp sa mănânc și după aceea sa ma duc spre centru. Am plecat pana la cort sa ma schimb și sa mănânc unic înainte sa ma duc la locul de întâlnire pentru drumeție. După ce am mâncat ma așez la o punga de pufuleți pe terasa din fata campingului, unde stăteam și ma gândeam ce frumos e și ce bine ma simt, când deodată pe drumul principal apare un biciclist cu bagaje exact ca mine, am fugit rapid la drum și l-am oprit. La cum avea bagajele de frumoase ma gândeam ca e străin. De fapt era roman și era din Galați. Am intrat repede în vorba, cauta un loc de camping mai ieftin, zic din cate am văzut mai sus cam toate campingurile sunt pline, aici unde stau eu e doar 6 lei pe noapte și mai ie un loc. Zice "o sa ma duc mai sus sa vad cum sta treaba și dacă nu ma întorc și campez lângă cortul tău".
Se apropia ora 17:00 i-au cu mine un bidon cu apa și plec spre locul de întâlnire pentru drumeție. Locația avea sa fie la statuia lui Hercules din centru. Ajung acolo la ora 17:00 și câteva minute întârziere și observ mai multe persoane și cuplul care ma chemat la drumeție. Fac cunoștința cu toată lumea și cu organizatorul drumeției. Care s-a dovedit a fi un om minunat.
Plecam spre grota cu aburii unde aveam sa descopăr niște priveliști foarte frumoase. Pe drum am povestit de tot felul cu Sebastian, cel care organiza ieșirile astea, despre yoghini și alte chestii faine.
Grota cu aburii
Munții Domogled, vedere panoramica
Se lasă seara și coboram și noi încet jos în Băile Herculane.
Biserica Romano Catolica din Băile Herculane
Ajunși jos în centru fiecare pleacă în direcția unde s-au cazat, eu mai stau câteva minute sa mai povestesc cu Sebastian care avea de gând ca în următoarea zi sa mergem iarăși pe un traseu frumos și plec spre camping. Acolo dau de Cristian, băiatul cu care ma întâlnisem mai devreme. Si-a instalat cortul și își gătea ceva de mâncare. Ma servit și pe mine cu niște ovăz cu stafide, am mai adăugat și eu la bunătatea ceea niște miere din aia de care am cumpărat de la Teregova, o delicatese, dupăia am stat pana târziu la tot felu de povestii și întâmplării cu și despre traseul făcut de mine și de el.
La dimineața pornim amândoi cu bicicletele prin stațiune sa o prezint lui Cristian.
Un pic de cățărare, îmi place mult sa ma catar
Izvorul cu apa plata, care după mine e cea mai buna apa băuta de mine în România!
După o baie la bazine și o vizita la baraj ne întoarcem înapoi, vroiam și azi sa particip la drumeție. Azi lumea și Sebastian aveau în plan sa urcam pana la cruce unde eu nu am fost niciodată și vroiam sa ajung.
Ma întâlnesc cu gașca de drumeție și pornim spre cruce unde alte priveliști uimitoare ne așteptau.
Aproape de Vârf, de aici în colo mare grija cu viperele!
Vedere panoramica de la cruce, jos Băile Herculane
Cu soarele la o poveste
O zona foarte frumoasa Băile Herculane, sunt nevoie de multe zile pentru a vizita toate obiectivele turistice dar și de cineva care știe pe unde se afla și mai ales dacă știe și povestea lor ca Sebastian și mai bine, totul devine mai frumos când ști și povestea.
Vine și ziua de joi când "Lupul" adică Cristian vroia sa își continue drumul, spre Dunăre apoi Timișoara, Turda( sa treacă și pe la mine) și în nordul României de acolo acasă la Galați. Il însoțesc pana la Dunăre care e la vreo 20 de km de Băile Herculane și revin pentru o alta drumeție cu Sebastian și ceilalți.
Cristian avea și pe fata bagaje a făcut aproximativ 3000 de km
Pe drum spre Orșova
Dunărea la Orșova
După ce l-am condus pe Cristian pana la Dunăre, am revenit în mare viteza la Herculane sa ies la o alta drumeție cu Sebastian și ceilalți, aveau de gând sa mergem la Pecinișca care e la intrare în Băile Herculane pe partea dreapta, alta zona frumoasa care începe de la o fosta cariera.
Intrare în cheile Pecinișcai, asa se numește din cate am înțeles de la Sebastian
Sebastian un om minunat!
Poiana de la capătul cheilor în fiecare primăvara e plina de fluturi
In zilele ce au urmat am mai fost la Cheile Corcoaiei....
Intrarea în Cheile Corcoaiei, drumul pana aici e o adevărata aventura, șoseaua e cam rea( dar merita pentru acest loc)
O parte din grup și Sebastian
După Cheile Corcoaiei unde mi-a făcut Sebastian cunoștința cu o alta persoana minunata Mirela, care de asemenea ca și Sebastian sunt doi oamenii minunații, am mai fost la Orșova din nou și la capul lui Decebal, plus o tura pe Dunăre.
Mănăstirea Sf. Ana, Orșova
In curte la mănăstire plin de cactușii
Vedere din mănăstire
După plimbarea de la mănăstire Sf. Ana, am plecat spre statuia Regelui Dac Decebal, aflată pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova, România. Statuia îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei și este sculptată într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri și istoricul protocronist Iosif Constantin Drăgan a fost cel care promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate perioada 1994 - 2004. Si dacă tot eram la Dunăre, de ce nu și o plimbare cu barca, nu am mai fost niciodată cu barca pe Dunăre. Un loc minunat!
Statuia Regelui Decebal cu golful de unde se poate plati pentru o plimbare pe Dunăre. Merita!
Parca am fi gemeni, amândoi cu barba
Mănăstirea Mraconia
In fata peșterii Ponicova de lângă Mraconia
Cazanele mici și marii
Cu Sebastian și Mirela la masa. Doi oamenii minunați!
Un pic cu gândul în alta parte
După încă o zi minunata petrecuta în apropiere de Băile Herculane și anume Orșova, Eșelnița și Dubova, ne întoarcem, la Sebastian sa ne petrecem puțin, cu porumb, peste gătit de niște prietenii din Brăila care tot acolo i-am cunoscut si bineînțeles mămăliga numa buna făcuta de Mirela.
Bun cucuruz
Peste la disc
Masa plina de bunătăți și lume minunata, seara perfecta.
Se apropia ziua plecării, asa ca m-am gândit ce mai am de vizitat, ma trezesc de dimineața plec la o baie, la alergat și după aceea sa vizitez gara de tren și Valea Cernei.
Gara din Băile Herculane a fost construita intre anii 1878 și 1886
O ultima vizita pe lângă Cerna
Se lasă încet seara și începe sa îmi para rău ca trebuie sa plec. Ma duc la Sebastian,Mirela și restul trupei cu care am avut niște drumeții frumoase sa îmi i-au rămas bun. O parte din mine parca vroia sa mai rămână iar cealaltă parte vroia acasă la Turda, oraș care cu bune cu rele îl iubesc pentru ca e aproape de natura.
A doua zi de dimineața ma trezesc sa împachetez totul, ii mulțumesc pentru cazare la proprietara campingului și încep sa ma durig cu bicicleta mea spre casa. Având în vedere ca m-am cam domnit prin Băile Herculane nu îmi mai rămăsese asa multi banii, asa ca am scurtat traseul. Am decis sa plec spre Baia de Arama, Tg. Jiu, Transalpina, Sebeș si Turda.
Pregătit de plecare
Una dintre căzile cu apa termala de la Paile Herculane
Lânga băile termale am dat de o taraba cu pere, ma striga o fata tânăra de la umbra și ma întreabă: ce dorești? Si o întreb cat costa o para. Se uita la mine zâmbește și zice: nu te costa nimic, drum bun sa ai. Ii mulțumesc și îmi continui drumul. Oare chiar asa de draguț sunt?
In urma mea peisaje frumoase, cine a zis ca România nu e frumoasa?
Baia de Arama
După ce trec de Baia de Arama și câteva sate ajung și la Tg. Jiu unde se făcuse întuneric, am mers sa caut un local sa mănânc și sa îmi continui drumul, vroiam neapărat ca în seara aia sa ajung la Novaci, ca dupăia a doua zi sa trec Transalpina.
Masa tăcerii
Poarta Sărutului
Coloana infinitului
Tg. Jiu un oraș frumușel noaptea și plin de lume de toate vârstele. După ce am trecut de coloana infinitului cer indicații spre Novaci de la niște persoane aflate în parc. Numai bine! Drumul pe care trebuia sa ajung era chiar lângă coloana infinitului. Pornesc la drum, după ce ies din Tg. Jiu La câțiva km intru într-o pădure, va asigur ca nu vroiați sa fiți în locul meu, mașini nu prea treceau, îmi era dor sa vad farurile la vreo mașina asa de întuneric era, lanterna mea de pe cap nu prea făcea fata, din când în când mai puneam lumina pe pădure în stânga și în dreapta. Pana la Ciocadia am avut tot astfel de peripeții, plus ca în fiecare sat prin care treceam se lu-au căinii după mine, ceea ce nu era plăcut, a trebuit sa pedalez din greu sa scap de ei și mai aveam și bagajele. Ajuns la Ciocadia am decis sa campez oriunde găsesc un loc de campat, chiar dacă era și pe marginea drumului, eram obosit trebuia sa dorm. Ajung pe la mijlocul satului la un magazin mai micuț, ma opresc și intru sa întreb dacă exista un camping prin apropiere sa dorm și eu puțin. Vorbesc cu domnul de la magazin care era și proprietarul magazinului și îmi spune ca nu exista asa ceva în sat, dar dacă vreau pot campa ori în fata la magazin ori în fata casei lui care era peste drum. Foarte bucuros am zis ca o sa campez în fata la magazin. Era deja aproape ora 23:00. Proprietarul magazinului trebuia sa închidă și el, asa ca după ce am mai stat de povestii cu el despre călătoria mea, m-a întrebat dacă doresc ceva de la magazin. Îmi era o sete, de fapt aveam apa dar era cam călduța. Intru în magazin și cer o apa plata, de mâncare mai aveam, îmi dăduse Sebastian un borcan mare de zacusca buna. Am rămas surprins când proprietarul nu a vrut sa îmi i-a banii pe apa, inclusiv mi-a lăsat cheile de la o baie alăturata unde avea și apa calda. Mare domn. Ii mulțumesc și ma bag la somn. In următoarea zi ma trezesc pe la 7:00 se anunța furtuna după câteva zile caniculare cu 42-45 de grade la Herculane. Ma îndrept spre Novaci începea deja sa ploaie încet dar pentru mine asta nu era o problema.
Ajuns la Novaci opresc la o pensiune sa mănânc.
Un pisic leneș
Si îmi continui drumul spre Ranca deși văzusem la știri la pensiunea aceea avertismentul de furtuna. După ce ies din Novaci avea sa înceapă greul, o urcare dea dreptul grea mai ales ca și ploua dar nu m-am dat bătut si am continuat.
După Novaci spre Ranca
Cat am urcat, și mai aveam mult și bine!
Si ma tot rugam Domnului sa ma ocoleala ce avea sa vina
Sus tot mai sus
Ranca, în fata Vf. Păpușa
Opresc sa alimentez cu mâncare, mai aveam la dispoziție 4 ore de lumina sa trec Transalpina, nici nu știam măcar cat e de lung traseul, ma gândeam ca e doar ce se vede. Pornesc la drum cu toate ca picura încet am zis ca nu am probleme și voi trece dacă ploua doar asa încet. Când am ajuns aproape de urcarea pe Vf. Păpușa a început ploaia sa bata tare de tot, m-am refugiat sub un acoperiș micuț și când s-a mai domolit am început sa urc serpentinele. Ploaia începuse din nou sa devina mai puternica și începuse sa bata chiar și cu gheata, plus un vânt puternic. Ajuns aproape în vârf cam la 75% din serpentine, m-am refugiat pe o bordura de lângă sosea cu spatele la gheata și cu izolirul sub fund și pe spate pana peste cap, am rezistat eu asa vreo ora pana a început ploaia sa treacă de izolir, furtuna era tot mai puternica, hainele erau tot mai ude pe mine, bicicleta săraca...ma uitam la ea cum o bătea gheata și vântul. Deja începea sa se întunece și zic sigur nu am șanse sa trec Transalpina în noaptea asta. Îmi era tot mai frig voința începea sa scadă ma simțeam slăbit, mi-am făcut curaj și am început sa pedalez în jos pe serpentine pana la Ranca, vântul bătea cu o putere foarte mare în curbe mai sa ma împingă de pe sosea cu tot cu bicicleta. Ajung cumva jos ud pana la piele, ma pun în spatele la o baraca contra vântului și a ploii. Minutele treceau și tot mai repede se întuneca. după ce am zăbovit câteva momente sa îmi revin, am început sa ma gândesc la soluții, nu puteam sa stau în picioare toată noaptea. a mai trecut și un cioban pe lângă mine și m-a avertizat sa ma adăpostesc ca o sa fie prăpăd în noaptea aia. Înainte sa îmi zică ciobanul chestia asta am încercat lângă baraca sa îmi montez cortul, am pus bolovanii pe el sa stea pana bag betele am aruncat și geanta de sus de pe spatele bicicletei înauntru sa tina cortul pana îl montez. nu reușisem sa îl montez oricum vântul bătea prea tare. După ce am vorbit cu ciobanul ce trecuse pe acolo iarăși cautam soluții, trebuia sa îmi păstrez calmul și sa gândesc cum trebuie, furtuna ma slăbise din toate punctele de vedere. Cum stau eu și ma gândesc asa vad la 150 de metri o casa în construcție, avea 2 nivele făcute dar fără acoperiș sau geamuri, am zis ca dacă pot ajunge acolo și e vreo intrare ma mulțumesc. Am lăsat cortul cu un bolovan mare pe el sa nu îl ducă ploaia plus bagajul înăuntrul lui și am plecat cu bicicleta înspre casa aceea, deja se lăsase întunericul. Ca sa intru la primul nivel a trebuit sa urc bicicleta pe un delușor și de acolo sa ridic bicicleta pana la primul nivel ceea ce nu mi-a fost tocmai ușor. M-am băgat în casa am început sa caut locul unde bătea cel mai puțin vântul și ploaia, Cel mai bun loc era pe holul la primul nivel, dar era prea expus ca sa îmi petrec noaptea acolo, am văzut ca din partea cealaltă se putea ușor intra de pe munte în casa și ma gândeam ca nu e un loc bun sa dau nas în nas cu ceva animal noaptea. Am mai stat pe hol sa îmi revin cam 1 ora, deja voința mea era la pământ încercam sa îmi păstrez calmul cat mai mult cu putința. Îmi fac un pic de curaj și ma duc după cort și bagaj. Când ajung la intrare pe unde am intrat vântul m-a împins înapoi, am văzut ca nu am șanse sa mai ies de acolo, am decis ca sa ma duc la dimineața după ce ma trezesc sa recuperez geanta și cortul. Găsesc în casa o bucata de polistiren de 10 cm de gros, era numai bun de pus pe jos face căldura instant. Ma bag în baie unde bătea vântul mai tare dar eram protejat de animale pe perioada nopții, bicicleta am pus-o în ușa, asa ca eram protejat. vântul bătea atât de tare ca pur și simplu clădirea vibra, am pus polistirenul pe jos am scos sacul de dormit și l-am dat roata pe lângă corp ca un șarpe și rezemat de un perete am încercat sa adorm pe polistiren. După vreo 2 ore nu îmi mai simțeam anumite parți din corp care erau expuse vântului asa ca a trebuit sa schimb tactica, am desfăcut sacul de dormit și m-am băgat în el tot, rezemat de perete pe polistiren, fiind tip mumie l-am închis aproape de tot lăsând doar o mica gaura pe unde sa intre aer.
Orele treceau tare greu eu nu credeam ca o sa mai apuc dimineața în starea în care ma aflam și ud și înghețat și obosit. Am zis fie ce a fi dacă asta va fi ultima mea zi nu e nici o problema. Ma miram ca nu am nici un fel de frica în fata la moarte, era foarte interesant, eram atâta de calm ceva ieșit din comun, oricum sunt o persoana super calma. Am rămas uimit și de răspunsul corpului care începea sa se încălzească și ca a rezistat temperaturii scăzute fără sa îmi curgă nasul sau alte chestii, un super corp care ma lasă gura casca tot timpul prin ce limite depășesc cu el. Cumva trec și noaptea aceea, dormisem foarte puțin, având în vedere ca eram rezemat cu spatele de un perete. Pe la 7:00 dimineața ma trezesc și fug repede sa îmi i-au cortul și geanta, când ajung lângă baraca nu mai erau, prima data am crezut ca vântul le-a dus, dar ma uit mai bine betele erau, deci cineva a luat geanta cu cortul. Devin puțin trist pentru ca aveam adidașii de alergare cu care ma duceam la concursuri și casca noua de la Merida și îmi erau dragi, dar stand sa ma gândesc mai bine, am zis: important e ca nu am pățit nimic în noaptea precedenta. Ma mai uit înspre pădure în stânga în dreapta când din baraca iese un domn și îl întreb dacă nu cumva a văzut azi noapte bagajele mele. Eu de fapt nu am știut ca sta cineva acolo și el cad a revenit de la ceva pensiune le-a împins din fata ușii. Mi-am adus lângă baraca bicicleta.
Dimineața pe Transalpina
Te lasă fără cuvinte asa peisaje
Am început sa îmi caut bagajele în sus și în jos vreo 2 ore, timp în care prima data când am coborât jos lângă pădure am dat de lup, alta experienta frumoasa și nu prea, eram la vreo 30 de metri de lup, care se lupta săracu cu o bucata mare de carne. Când l-am văzut nu știam ce sa fac, frica nu îmi era, deși ce naiba e un lup în fata mea, din nou dau dovada de calm. Ma zărește lupul, ne uitam unul la altul preț de câteva secunde și lupul se întoarce la ale lui. După ce am văzut ca nu are nimic cu mine am zis ca ma voi întoarce din nou s-a intru în pădure când va veni și soarele(de parca soarele m-ar fi protejata de lup, haha). Urc înapoi și caut peste tot pe o raza de 500 de metrii, picioarele mele dădeau semne de oboseala, ce era bine era ca hainele începeau sa se usuce pe mine, vântul puternic încă mai bătea, nu asa tare ca noaptea ce trecuse dar bătea și se făcuse senin, norii începeau sa dispară. Am observat o stana în apropiere și am plecat intra colo sa întreb și pe ciobanii dacă nu cumva au văzut ceva bagaje, m-am apropiat cam la 100 de metri de stana și instant au venit spre mine vreo 7 căini ciobănești imenșii, mama ce mai lătrau, vine și ciobanul care după ce l-am întrebat de bagaje mi-a spus sa plec de acolo ca ei nu știu de niciun bagaj, instant mi-am dat seama ca sunt la ei, recunosc o persoana când minte. Nu ii zic nimic și plec sus la baraca. Am mai dat o tura poate poate dau de ele, ajung iar la stana unde iar întâlnesc lupul, se apropiase de stana dar după ce ciobanii si cu oile plecaseră, mai era un câine mare legat pe acolo care latră întruna dar lupul nu îl baga în seama, de data asta trec pe la vreo 15 metrii de el, dar nici o reacție din partea lui, era cu ochii direct pe stana. Ajung la baraca și îl rog pe domnul de acolo sa ma anunțe dacă îmi vede cumva bagajele ca nu mai avea rost sa le caut și eram atat de obosit in special picioarele de atata urcat si coborat. Incep si urc Transalpina, cam frig, cu o mana imi tineam caciula si cu o mana ghidonul la bicicleta si asa urcam, mi-a fost foarte dificil.
Niște fete foarte amabile mi-au făcut niște poze
După cum se vede pe spate geanta de sus nu mai e
Vf. Păpușa în stânga și Ranca puțin mai în dreapta jos
Bucuros ca ajunsesem în punctul cel mai înalt și după părerea mea trebuia sa urmeze o coborâre mare, după curba mi-a trecut bucuria, când am văzut cat am de coborât și dupăia iar de urcat, de parca mergeam în rai atâta aveam de urcat.
Vf. Păpușa în stânga
Pana la urma după multa urcare vine si partea frumoasa, coborârea, deja se făcea tot mai cald cum ma îndepărtam de Transalpina. Am început sa cobor niște serpentine frumoase stăteam în spate la o mașina, curbele fiind foarte strânse șoferul mergea încet, din spate vine un jeep și ii fac loc sa treacă, șoferul îmi mulțumește, ma mențin în spatele celor doua mașini și după ce m-am plictisit sa tot pun frâna într-o curba ma asigur și dau sa ii depășesc pe amândoi când șoferul din jeep striga la mine mașina, venea de jos o alta mașina de teren cu care era sa am un impact, din 6 metrii am tras bicicleta, tot nici un stres pentru mine. Mi-am continuat drumul si ajung la Lacul Oasa. Cu un peisaj superb ce merita vizitat.
Lacul Oasa
Lacul Oasa vedere panoramica
După lacul Oasa mai fac ultimele poze înainte sa ajung la Sebeș
Aproape de Șugag
Harta traseului
Gata și ultima poza, de aici pedalare fără pauza sau poze sa nu ma prindă noaptea, am ajuns la Sebeș, Alba Iulia, Aiud unde deja era întuneric, am ajuns în Turda în jurul orei 23:00. Făcusem 200 de km în 13 ore un nou record pentru mine după ce ca aveam de dimineața picioarele foarte obosite după căutarea bagajelor.
Interesant faptul ca nu eram obosit ci ma simțeam grozav de bine.
---Sper ca v-au plăcut pozele și povestea, lăsa-ți și un comentariu cu părerea voastră și dacă vreți dați și mai departe, România e o tara frumoasa, trebuie protejata! Bicicleta mea Merida și eu va salutam, sa aveți parte de cat mai multe ieșiri frumoase și pline de aventura.---
